Masca de faţă care la mine funcţionează

Masca de faţă, toată lumea o caută, femeile o adoră, chiar şi bărbaţii (unii dintre ei), sunt la tot pasul, în farmacii, în magazine de specialitate, în merkaturi, chiar şi la buticul de pe colţ.
Majoritatea dau o grămadă de bani pe acestea şi de cele mai multe ori nu dau rezultate. Bani aruncaţi degeaba (părerea mea). Eu nu am dat în viaţa mea nici măcar un cent pe măşti, mi-i le-am făcut singură din ingrediente naturale şi nu am avut niciodată vreo reacţie alergică sau ce ştiu eu ce problemă cu pielea de la ele.

Aceasta e o listă cu ce folosesc cel mai des, sunt eficiente şi pentru mine merg cel mai bine.

Listă de măşti pentru faţă:

Sucul de lămâie stors dintr-o lămâie proaspătă pentru a ușura pielea. Puteți, de asemenea, să-l punctați pe petele de pe ten, pistrui sau pe tot corpul.
Mierea pentru hidratare și strălucire (poate fi amestecată cu suc de lămâie) dă efecte similare celor de mai sus.
Miere și scorțișoarăpentru a elimina acneea.
Fulgi de ovăz amestecaţi cu iaurt sau lapte pentru a calma pielea dacă ai avut o zi la soare sau o zi lungă purtând machiaj.
Mască de ou pentru reducerea ridurilor. Veți simți imediat strâmtorarea după ce ați spălat-o! Dacă adaugi câteva picături de lămâie, e perfectă pentru tenul gras.
Masca de avocado este uimitoare. Uleiurile hidratează pielea și o lasă să se simtă moale. Puteți să amestecați și cu miere. Uneori îmi frec mâinile cu această mască și las să stea 5 minute. Lasă mâinile atât de netede.
Ulei de cocos și turmeric pentru piele netedă și strălucitoare.
Cafeaua pentru a elimina punctele negre. De asemenea, este minunată pentru cearcănele întunecate de sub ochi. Cofeina pe piele vă dă strălucire și reduce ridurile.

De multe ori, mai ales când nu am timp sa prepar sau sa stau cu masca pe faţă, iau orice fruct(prefer pe cele mai zemoase) sau rup o bucăţică de aloe vera, că am în grădină, întind repede pe faţă, pe gât şi chiar pe mâini şi las până dimineaţa.

Bucurați-vă de ele!

Parfum 100% natural după reţete vechi

 

E cel mai ieftin parfum, combină exact aromele care îţi plac ţie şi, în plus, e 100% natural. Vorbim despre parfumul făcut în casă, după reţetele vechi, din flori şi plante frumos mirositoare. Oana Turcu, doctor în studiul plantelor, ne-a învăţat cum se face un asemenea parfum.

Pasul 1 – Alegeţi plantele

Lavandă, muguri de pin, mentă, busuioc, trandafir, rozmarin, acestea sunt doar câteva dintre plantele pe care le poţi alege pentru prepararea parfumului.

Calitatea plantelor e la fel de importantă ca şi puritatea uleiurilor esenţiale obţinute, spune Oana Turcu, care vă dă sfaturi şi consultaţii gratuite pe site-ul ei. „Plantele nu trebuie să fie maronii, ci să aibă aromă şi culoare”.

Pasul 2 – Macerarea

Plantele se usucă şi se toacă mărunt. Apoi se pun într-un vas de sticlă şi se toarnă ulei până ce se acoperă planta. Puteţi alege ulei de măsline sau uleiuri uşoare.

Amestecul acesta se păstrează la 21-26grade C. Amestecaţi zilnic, scuturând vasul, şi mai adăugaţi ulei, dacă este nevoie. Amestecul se lasă la macerat două săptămâni, apoi se strecoară prin tifon şi se păstrează la loc răcoros.

O altă metodă de preparare a uleiurilor esenţiale este prin utilizarea căldurii. Puneţi plantele într-un vas şi acoperiţi-le cu ulei. Încălziţi amestecul la o temperatură mică (circa 37 grade C), fără capac, amestecând din când în când. După 6 ore, se strecoară şi se răceşte.

Pasul 3 – Diluarea uleiului

Acest ulei esenţial se diluează cu ulei de jojoba sau de migdale şi cu apă.

Pasul 4 – Păstrarea

Parfumul obţinut se păstrează în recipient de sticlă pentru că cele din plastic emană anumite chimicale care afectează aroma parfumului.

Produsul poate fi folosit după două zile de la realizarea lui, iar aroma se păstrează şi şase săptămâni, în loc întunecos.

Reţeta bunicii

Cu mulţi ani în urmă, femeile puneau la macerat petale de trandafir, busuioc şi rozmarin, născând o licoare magică.

Înainte de culcare, după ce se îmbăiau, ele aplicau câteva picături după lobul urechii şi în dosul genunchilor.

Optaţi pentru parfumurile fără alcool

“Parfumurile cu alcool pot afecta mult pielea pentru că se usucă rapid după aplicare şi duc la deshidratarea pielii. Dacă vreţi parfumuri fără riscuri, alegeţi hidroparfumurile cu uleiuri esenţiale, care folosesc apa în locul alcoolului. Parfumurile de calitate conţin între 15% şi 30% uleiuri esenţiale. Uleiul de patchouli este deosebit de valoros pentru îngrijirea pielii, are proprietăţi emoliente, împiedicând deshidratarea”.

 

Sursa: http://www.clickpentrufemei.ro/Si-tu-poti-sa-ti-faci-parfum-in-casa_0_2656.html

Pastă de dinţi naturală făcută în casă

 

Pasta de dinţi nu trebuie să-ți lipsească pentru a avea o dantură sănătoasă şi bineînţeles aţa dentară, însă atunci când dinţii devin sensibili şi te dor, chiar şi când bei apă, iar stomacul începe să te supere de la atâtea medicamente (eu am păţit asta), atunci încercaţi să folosiţi pastă de dinţi din ingrediente naturale. Iată două reţete uşoare pe care le puteţi face și cu copilul în braţe, aşa e de simplu.

Pastă de dinţi cu miere de Manuka

Ingrediente:

1/2 cană ulei de măsline folosit ca bază
1 lingură ulei de cocos (antiviral şi anti-inflamator)
2 linguri de calciu coral (remineralizare)
1 lingură de magneziu sub formă de pulbere (remineralizare)
2 linguriţe sare de mare Himalaya (remineralizare / îndepărtează petele)
3 linguri de miere de Manuka (antibacterian si anti-inflamator),sau puteţi folosi miere brută neprelucrată
20 de picături ulei esenţial de scorţişoară (pentru aromă şi antibacterian)
20 de picături de ulei esenţial mentă (pentru aromă şi antibacterian)

Preparare:

Încălziţi uleiurile şi mierea într-un borcan situat într-un bol cu apă caldă până se încorporează. Adăugaţi mineralele, sarea şi uleiurile esențiale, apoi amestecaţi cu un mixer până la omogenizare. Turnaţi într-un borcan închis la culoare.
Se agită întotdeauna bine înainte de utilizare.

 

Pasta de dinţi cu argilă albă şi sare de mare

Ingrediente:

80 gr argilă albă ( caolin )
25 gr carbonat de calciu
25 gr bicarbonat de sodiu
25 gr sare de mare neiodată fină
5 gr ulei de cocos
18 gr glicerină
7 picături ulei esenţial mentă
7 picături ulei esenţial salvie

Preparare:

Amestecaţi bine toate ingredientele până la omogenizare. Depozitarea se face ca la reţeta de mai sus, sau puteți folosi un recipient închis la culoare cu pompiţă ca la săpunul lichid.

Ca antibacterian bucal, puteţi folosi apă amestecată cu miere sau doar ulei de cocos. Se utilizează la fel ca apa de gură din comerţ.
Am mai auzit (nu am încercat, dar cu prima ocazie o să o fac), că pentru albirea dinţilor este foarte bună, cenuşa de lemne. Pur şi simplu moi periuţa de dinți în ea şi freci dinţii. (eu am folosit odată cenuşă pentru albit perdelele şi lenjeria; nu aveam clor, iar o vecină mi-a spus că e bună şi credeţi-mă, e mult mai bună decât ACE-ul sau orice altceva).