Proprietăţile benefice ale magicului busuioc


 

În tradiţia populară busuiocul este o plantă aducatoare de noroc, înzestrat cu puteri magice, utilizat în descantece, farmece. Se pune în prima baie a copilului ca să fie mai frumos.
Temenul de busuioc vine din limba greacă (basileus ) care înseamnă rege şi se spune ca a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce.
Legenda spune ca la naşterea Mantuitorului, oamenii au adus cu ei busuioc şi l-au acoperit pe prunc. Din acea vreme ar fi pătruns busuiocul în biserică şi este utilizat la ritualul sfinţirii agheasmei. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei și ocupanților săi.
Dar dincolo de dimensiunea spirituală şi magică, busuiocul mai are o calitate importantă, aceea de plantă vindecatoare. În primul rând, frunzele acestei plante sunt un excepţional tonic pentru sistemul nervos şi contribuie la întărirea memoriei. Busuiocul furnizează o cantitate bună de vitamina A şi C, dar şi de acid rosmarinic. De asemenea, este o sursă excelentă de calciu şi fosfor, minerale esentiale pentru dezvoltarea ţesuturilor osoase, a dinţilor, rinichilor, sistemului imunitar, ritmului cardiac şi contracţiilor musculare.
De asemenea, busuiocul conţine cantităţi importante de vitamina K (anticoagulantă), vitamină necesară fabricării proteinelor ce participă la coagularea sângelui. Această vitamină joacă un rol important şi în fortifierea oaselor.

Beneficii busuioc

Busuiocul este o alternativă terapeutică în mai multe tipuri de afecţiuni. Tulburările digestive sau problemele respiratorii sunt doar câteva dintre afecţiunile care pot fi tratate cu busuioc:

Menţine sănătatea cardiovasculară

Busuiocul este o plantă bogată în carotenoizi, precum betacaroten, care protejează celulele de efectele negative ale radicalilor liberi şi previne procesul de oxidare a colesterolului pe vasele de sânge. Astfel, busuiocul reduce riscul de ateroscleroză şi atac de cord.

Datorită conţinutului de magneziu, busuiocul este recomandat în menţinerea sănătăţii cardiovasculare prin relaxarea muşchilor şi a vaselor de sânge, îmbunătăţind circulaţia sângelui.

Reduce simptomele artritei

Busuiocul are puterea de a reduce simptomele artritei reumatoide datorită unei substanţe denumită eugenol care inhibă activitatea unei enzime ce duce la afectarea articulaţiilor şi oaselor.

Te scapă de problemele digestive

Dacă vă simţiţi balonaţi sau aveţi crampe la stomac e bine să ştiţi că o cană cu ceai de busuioc poate rezolva problemele digestive.

Redă energia

Este un bun energizant, drept pentru care chiar şi medicii îl recomandă pacienţilor care se confruntă cu stări prelungite de oboseală, persoanelor deprimate sau celor lipsite de energie. În acest sens îl puteţi consuma fie sub formă de ceai, fie sub formă de frunze proaspete puse în salate sau ca ulei esenţial.

Vindecă febra şi răcelile frecvente

Frunzele de busuioc pot fi utilizate sub formă de suc, ceai sau decoct pentru ameliorarea febrei şi a răcelilor (inclusiv la copii). Extractul de frunze de busuioc se va subţia cu puţină apă şi se va bea la fiecare 2-3 ore.

Calmează tusea

Busuiocul este o componentă importantă a siropurilor de tuse expectorante. Acesta ajută la eliminarea mucusului în caz de bronşită şi astm.

Te scapă de durerea în gât

Când apar dureri de gât se va bea apă fiartă în care s-a adaugat puţin busuioc. La fel de utilă în acest sens este şi gargara.

Tratează tulburări respiratorii

Planta are efecte benefice în tratarea tulburărilor sistemului respirator. Decoctul din frunze de busuioc, cu miere şi ghimbir este un remediu eficient pentru bronşită, astm, gripă, tuse şi răceală. Un decoct din frunze de cuişoare şi sare poate fi un ajutor imediat în caz de gripă. Acesta ar trebui sa fi fie fiert într-o jumatate de litru de apă până când aceasta scade.

Ceaiul de busuioc era folosit ca leac încă din timpul fenicienilor care îi atribuiau proprietăţi magice multiple.

Infuzia se prepară astfel: se toarnă o cană de apă clocotită peste o linguriță de plantă uscată și mărunțită. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat 15 minute apoi se strecoară. Ceaiul se bea cald, neîndulcit sau îndulcit cu un vârf de linguriță de miere de albine.
Infuzia din frunze și flori de busuioc se mai recomandă în caz de crampe abdominale, infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, gripă, vomă și răceală. Pentru tratarea durerilor în gât, nu se consumă băutură fierbinte deoarece irită și mai tare gâtul și întârzie vindecarea.
Busuiocul întărește sistemul imunitar, reglează funcțiile glandelor endocrine și metabolismul celular, tonifiind întregul organism. Putem să consumăm ceai de busuioc pentru acțiunea energizantă şi antidepresivă.
Pentru prevenirea îmbătrânirii premature și menținerea tinereții se recomandă busuioc macerat la rece, în cure de minim 2 luni pe an sau în consum constant. Se pot consuma 2-4 căni de ceai de busuioc pe zi. Infuzia de busuioc este de folos și pentru refacerea stomacului după o masă copioasă.
Consumată zilnic, infuzia ajută la tratarea și vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric și colitelor de fermentație.