Şampon făcut în casă


După cum bine ştiţi, şampoanele de pe piaţă, au ele un aspect sau un miros mai plăcut, dar nu prea sunt bune pentru părul nostru datorită compoziţiei nu prea naturale a lor şi în plus ni-l mai şi deteriorează, de altfel efectul lor este doar temporar. O soluţie pe termen lung şi cu rezultate spectaculoase, este să ne preparăm chiar noi propriul nostru şampon bio care cu siguranţă ne va face părul să arate cu mult mai sănătos.

Şampon pentru păr normal

Ingrediente

1/4 ceașcă lapte de cocos (de casă sau conservate)

1/4 cană de săpun lichid

20 picături de uleiuri esențiale la alegere

Pentru păr uscat: se adaugă ulei de măsline sau de migdale 1/2 linguriță (opțional).

Se combină toate ingredientele într-un flacon de şampon vechi sau borcan, se adaugă 1/4 cană de apă distilată. Se agită bine pentru a se amesteca. Păstrați până la o lună. Se agită înainte de fiecare utilizare. Utilizați aproximativ o linguriță de fiecare dată când șamponați.

Şampon pentru păr subţire

Ingrediente

500 ml șampon de urzică natural

1-2 linguri Panthenol

25 ml extract de urzică

2-3 Fiole Vitamina B

50 ml Ulei de ricin

Amestecați ingredientele și păstraţi tot într-un borcan de sticlă, pentru a evita interacțiunea cu alţi factori. Utilizați acest șampon pentru a îmbunătăți starea părului și pentru a preveni subțierea. Primele rezultate ar trebui să fie vizibile după aproximativ o lună și ar trebui să continuaţi să-l folosiţi pe parcursul următoarelor 3-4 luni, datorită proprietăților pantenolului (care acţionează ca un silicon natural, acoperind firul de păr făcându-l mai puternic decât de obicei.

Şampon pentru păr gras

Ingrediente

50 ml de săpun din uleiuri vegetale
sucul de la o lămâie
1 linguriţă cu miere de albine

Amestecă ingredientele şi foloseşte amestecul ca orice alt şampon. Trebuie folosit în maxim 7 zile, păstrat la rece.

Şampon antimătreaţă

Ingrediente

1/2 ceaşcă cu rozmarin
1 linguriţă de borax
4 ceşti cu apă distilată

Pune apa într-un vas şi lasă-l pe foc până dă în clocot. Îndepărtează-l de pe foc, adaugă plantele şi linguriţa de borax şi amestecă bine. Se lasă amestecul acoperit timp de aproximativ 2 ore, după care se strecoară şi se pune la păstrare într-o sticlă. Şamponul poate fi folosit în maxim 10 zile de la preparare.

Şampon spray

Ingrediente

o cană de apă distilată călduţă

50 g de pudră de arorut sau de amidon de porumb

50 ml de vodcă

câteva picături de ulei esential

Pentru a obţine şamponul spray, amestecă toate ingredientele într-o sticluţă cu pulverizator şi agit-o bine, până când obţii o soluţie omogenă. Apoi, aplică câteva pufuri pe zonele grase ale părului, aşteaptă sa se usuce şi coafează-te ca de obicei.

Originally posted 2017-04-02 10:24:21.