Năpraznicul și beneficiile sale spectaculoase

 

20180510_171446

Năpraznicul. Acestă plantă vindecătoare se găseşte în special în zonele muntoase, la marginea pădurilor de brad sau molid, pe albiile pârâurilor, pe rupturile malurilor şi în zonele umede ale drumurilor forestiere.

De la năpraznic se folosește numai partea aeriană a plantei şi poate fi culeasă din iunie până în octombrie.

Puterea vindecatoare a napraznicului şi secretul acestei plante sunt strâns legate de capacitatea ei de a produce o regenerare rapidă chiar și într-un organism slăbit de boală și suferință. Are mai multe denumiri populare: în unele locuri i se spune buruiana de roșată, buruiană de săgetatură sau ciocul cucoarei, în alte zone ale țării este cunoscută ca iarba priboi sau iarba sângelui sau priboi, iar în alte locuri este denumită năprasnic sau iarba Sfântului Robert.

 

Beneficiile năpraznicului asupra aparatului reproducător

Germaniul, alături de fitohormonii din compoziţie joacă un rol important şi în vindecarea afecţiunilor care apar la nivelul aparatului reproducător, în special cel al femeilor. Fitohormonii sunt practic hormoni vegetali conţinuţi de plante care seamănă foarte mult cu hormonii feminini (estrogenul şi progesteronul) din punct de vedere al compoziţiei chimice.

În cazul femeilor, administrarea suplimentelor cu năpraznic sau consumul plantei sub altă formă (în special ca şi ceai), duce la rezultate foarte bune în ceea ce priveşte:

– combaterea chisturilor ovariene;

– tratarea fibromului uterin;

– reglarea tulburărilor menstruale (ciclu prelungit, sângerări excesive etc).

De asemenea, prin capacitatea de stimulare a ovulatie şi oxigenare a ţesuturilor organelor genitale, năpraznicul îşi dovedeşte utilitatea inclusiv în tratarea infertilităţii atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Năpraznicul pentru uz extern

Pe piaţa de specialitate a produselor naturiste năpraznicul este disponibil sub formă uscată pentru ceaiuri, ca şi comprimate, respectiv tincturi, iar în cele mai multe cazuri administrarea este internă. Planta este destinată însă şi uzului extern, ca şi soluţie curativă pentru vindecarea de:

– hemoroizi;

– mai multe tipuri de herpes, inclusiv cel genital;

– stomatite;

– afecţiuni oculare precum conjunctivita şi cataracta.

Năpraznicul pentru tratarea cancerului

Năpraznicul se înscrie în lista plantelor ce pot fi utilizate cu încredere în tratamente curative şi de prevenţie a unei game diversificate de boli, una dintre acestea fiind cancerul. Boală necruţătoare în cele mai multe cazuri, cu localizări diferite în organism, cancerul poate fi tratat, potrivit unor studii şi cazuri reale, cu năpraznicul ca şi adjuvant.

Vorbim aici în special de cancerul de col uterin, de sân, de piele, intestinal şi pulmonar. Graţie conţinutului ridicat de germaniu, năpraznicul intensifică oxigenarea celulelor şi duce la eliminarea tumorilor, atât maligne, cât şi benigne.

Preparare tinctură

   20180413_141552

 Tinctură de propolis

 

 Pentru tinctura de propolis aveți nevoie de un recipient din sticlă, 100 g alcool de 80-86º în care adăugați 20 g de propolis întărit (ținut la frigider în prealabil timp de 24 de ore). Cele două ingrediente se încălzesc pe o baie de abur care nu trebuie să depășească temperatura de 30-40º C și se amestecă continuu timp de câteva minute. Procesul de încălzire pe baia de abur se repetă zilnic, timp de o săptămână, după care se lasă la decantat și se păstrează doar lichidul limpede, fără depuneri.

Folosită intern, tinctura de propolis are efect analgezic, antihemoragic, antifungic, antiseptic (al căilor respiratorii, al tractului urinar și intestinal), antiviral, bactericid, bacteriostatic, febrifug, regenerant epitelial și stimulent asupra sistemului imunitar și al proceselor de regenerare.

 

     Tinctură de cimbru

 

Cimbrul proaspat cules se pune intr-o sticla cu gura larga sau un borcan. Se toarna alcool cat sa acopere planta si se lasa la macerat timp de 20 de zile. Se strecoara si se pastreaza in sticle mici, inchise la culoare, departe de lumina si caldura.

Tinctura de cimbru se foloseşte ca remediu în caz de crampe abdominale, tuse convulsivă, astm bronşic, infecţii renale. Se ia câte o linguriţă diluată într-un pahar de apă, de trei, patru ori pe zi.

 

     Tinctură de iris(stânjenel)

 

Tinctura se prepară din 50 g de rizom mărunţit, peste care se toarnă un sfert de litru de alcool de 70 de grade. După 15 zile, lichidul se filtrsticlei se păstrează la rece, în sticle mici, de culoare închisă. Tinctura de iris calmează spasmele abdominale. Se iau câte zece picaturi pe zi, diluate in puţină apă.

Irişii, ca plante vindecătoare, sunt utilizaţi mai ales pentru problemele pielii, preparatele din această plantă vindecând ulceraţiile, ulcerele scrofuloase, arsurile, bătăturile, dar fiind utile şi in tratarea altor boli.

 

      Tinctură de tătăneasă

 

Tătăneasa este una din cele mai preţioase plante medicinale de pe meleagurile noastre. În scop terapeutic, de la tătăneasă se foloseşte, mai ales, rădăcina. Ca să prepari tinctura de tătăneasă, ai nevoie de câteva rădăcini bine curăţate şi spălate. Se pun rădăcinile intr-un vas de sticlă, borcan, şi se toarnă peste ele rachiu de secară sau de fructe, cât să le acopere bine. Amestecul, bine acoperit, se lasă la macerat, la căldură, la soare ori lângă o sursă de căldură, pentru două săptămâni. Se filtrează şi se păstrează la rece, în sticle mici. Pentru uz intern, tinctura se combină cu ceai sau se diluează cu apă.

Extern, se adaugă la comprese sau se foloseşte în masajul local. Tătăneasa tratează răni, leziuni interne şi externe, reumatism, inflamaţii articulare, contuzii, hematoame.

 

      Tinctură de brânca ursului

 

Se culeg frunze şi tulpinile de brânca ursului, se taie mărunt şi se introduc într-o sticlă. Se toarnă alcool rafinat de 38-40 grade si se lasă două săptămâni la loc călduros. Se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, împreună cu ceai de creţişoară.

Se administrează ca adjuvant în boli venerice (gonoreea, sifilisul, chlamidya, etc), amenoree, anexită, digestie dificilă, balonări frecvente însoţite de colici, frigiditate, impotenţă hormonală şi vasculară, insuficienţă renală, îmbatrânire prematură, menopauză prematură, metroanexita, stări de oboseală şi epuizare ca urmare a efortului fizic şi intelectual exagerat, sterilitate feminină, sterilitate masculină.

 

      Tinctură din coji de nuci verzi

 

Se umple un borcan cu coji de nucă sau nuci tăiate în patru şi se toarnă peste ele alcool de 40 de grade, votcă sau ţuică de casă, cât să le acopere. Se lasă la macerat timp de 2-3 săptămâni, după care se filtrează şi se păstrează la răcoare, în sticle mici, închise la culoare.

Tinctura de nuci se administrează întotdeauna amestecată cu o jumatate de pahar cu apă, cu 15-20 minute înainte de masă, de 2-3 ori pe zi, timp de câteva săptămâni, până la o lună şi jumatate.

Nucile verzi, sursă naturală de iod, mai conţin taninuri cu efect anticancerigen, antibacterian, antihepatotoxic, antihipertensiv şi antitumoral. Iodul din coaja verde de nucă stimulează creşterea imunităţii, are rol antiseptic şi antibacterian. Cojile verzi de nucă sunt de 40 de ori mai bogate în vitamina C decât portocalele şi de 10 ori mai bogate decât sucul natural de lămâie.

 

      Tinctură de coada şoricelului

 

Florile de coada şoricelului se culeg in jurul prânzului, pe soare puternic, atunci când şi proprietăţile plantei ating punctul maxim. Se pun într-o sticlă sau un borcan, fără a fi îndesate şi se toarnă alcool cât sa le acopere bine. Se lasă la macerat, timp de 14 zile, lângă o sursă de căldură ori la soare. Vasul se agită de mai multe ori pe zi.

După 14 zile, se strecoară şi se păstrează la rece, in sticle de culoare închisă. Faţă de ceai, tinctura are avantajul că alcoolul extrage toate proprietăţile terapeutice din plantă şi se poate păstra o perioadă îndelungată de timp, chiar pe timpul iernii.

Tinctura se foloseşte în caz de enterocolita gastrică, colici gastrici, dischinezie biliară, insuficientă hepatică, colici hepatice, bronşite, cistite, anorexie, dispepsii. Extern se recomandă în hemoroizi, ulcere varicoase, abcese dentare, arsuri, plăgi purulente, eczeme zemuinde.

 

Secreţiile melcului foarte benefice pentru om

Secreţiile melcului sunt prietene cu pielea umană. Este un produs biologic activ complex cu structuri moleculare puternice: alantoină, proteine, vitamine, alfa-hidroxiacizi, mucopolizaharide, enzime, proteolitică, colagen, elastină. Substanţa fluidă pe care o secretă protejează efectiv împotriva radicalilor liberi, a factorilor de stress poluanţi din mediu şi împotriva radiaţiilor UV.

Beneficile extractului de melc

-Curăţă în profunzime epiderma și deschide porii favorizând eliminarea punctelor negre;

-Stopează dezvoltarea bacteriilor, cauza principală a acneei;

-Uniformizează culoarea tenului, diminuând semnificativ petele apărute în urma sarcinii sau de la arsurile solare;

-Diminuează cicatricile și ridurile de pe faţă și zona gâtului;

-Hidratează, regenerează și crește elasticitatea pielii prin activarea secreţiei de colagen și elastină;

-Protejează pielea împotriva factorilor externi nocivi

-Regenerează și înfrumuseţează pielea...

 

Anumite saloane de înfrumuseţare folosesc melci vii pentru tratament. Pur şi simplu lasă melcii sa se plimbe pe faţă timp de o oră.

Dacă presari sare pe câţiva melci maturi, aceştia vor produce o spumă, fără culoare şi miros. Aplicată imediat pe pielea curată are efect calmant şi puternic cicatrizant. De asemenea poate fi aplicată şi pe răni provocate de arsuri.