Mulţumesc Natură!

Remedii cu lavandă


 

 

Lavanda sau levănţica (Lavandula officinalis) este foarte benefică pentru sănătatea pielii, datorită proprietăţilor sale antiseptice şi antifungice.

Florile ei violete şi parfumate au toate calităţile pentru o piele de vis. Din ele se pot prepara adevărate elixiruri pentru ten, prin metode foarte simple şi totodată,eficiente.

Tonic de faţă

Peste 1 lingură de flori de levănţică se toarnă 50 ml. alcool alb. Se lasă la macerat vreme de 10 zile, la temperatura camerei, apoi se strecoară prin tifon şi se dublează cantitatea cu apă fiartă şi răcită. Se foloseşte seara, după curăţarea obrazului, şi dimineaţa, înainte de aplicarea cremei de zi.

Mască pentru ten

Se amestecă foarte bine 1 lingură de tărâţe de grâu cu câteva picături de ulei de măsline. În continuare, se adaugă 1 linguriţă de miere polifloră şi câteva picături de loţiune de levănţică obţinută după metoda prezentată mai sus (nediluată cu apă). Se aplică o dată pe săptămână, seara, după curăţarea obrazului. Se lasă să acţioneze timp de 20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.



Lasă un răspuns

Mulţumesc Natură! este dovada lui Stephen Fry datorită memoriei cache prin WP Super Cache

%d blogeri au apreciat: